Home   |   Harta site   |   Contact
Te afli la: Home / Biomecanica / TIPOLOGIA CONTRACȚIILOR MUSCULARE:

TIPOLOGIA CONTRACȚIILOR MUSCULARE

                                    TIPOLOGIA CONTRACȚIILOR MUSCULARE

       ESENȚA PREGĂTIRII SPECIFICE DE FORTA ÎN FOTBALUL MODERN

    Modul cum acționează și reacționează unitatea musculo-tendinoasă în timpul si cadrul/după un anumit tip de contracție musculară, ca dealtfel și la/după o succesiune de contracții musculare de același tip sau de tipuri diferite este piatra de temelie a lucrului de forță, forță-viteză, etc.

    Nu lipsite de importanță trebuie sa fie efectele secundare (ce adaptează în timp) post-antrenament cu repercusiuni imediate sau în timp mai lung referitoare la metodologia de pregătire în general.

     O, amplă şi bine realizată, analiză, cu largi implicaţii biomecanice necesare fotbalului de performanţă trebuie facută deoarece metodologia dezvoltării forţei (cu implicaţiile pe care le are la nivelul celorlalte calităţi motrice) nu înseamnă doar copierea şi efectuarea unor antrenamente tip (vezi metoda "bulgară”, de exemplu). Fiecare antrenor are un anumit stil, fiecare echipă are un anumit istoric, programul competiţional are o anumită particularitate, fiecare zonă geografică are un anumit specific, fiecare jucător are anumite nevoi/carenţe şi atu-uri, etc. La toate acestea preparatorul fizic trebuie să vină în întampinare cu o bună pregatire ştiinţifică.

     Pentru o mai corectă delimitare a tipurilor de contractie musculară, trebuie menţionată existenţa unui unic criteriu de diferenţiere: cel al relaţiei dintre forţa rezistivă şi viteza de contracţie la muşchii scheletici ai omului. Relaţia forţă rezistivă - viteză de contracţie, se referă la eforturile maximale, unde puterea se conservă. Zona eforturilor maximale se supune legii a-II-a a biomecanicii, unde relaţia matematică a fost cel mai bine definită de Hill.

     Inainte de a trece la prezentarea acestor tipuri vreau sa evidentiez ca, personal, am o rezerva profunda privind formula (implicit modelul) pe care Hill l-a impus în cadrul biomecanicii. Valabilitate totală poate avea doar pentru primele doua contractii musculare.


    După cum se observă are un cadru explicativ profund fizic, dincolo de consecinţele multiplelor acţiuni electrice, biochimice, biomecanice cu efecte la nivel strict fizic în cadrul unui efort muscular. Acest model schematic (împreuna cu formula sa) ignoră modificările mari ce au loc în muschi în cadrul unei succesiuni de contracţii musculare maximale sau nu, şi, mai ales, în diferite regimuri de contracţie.

    Aş vrea să enumăr doar cateva elemente ale căror valori se schimbă modificând complet condiţiile locale iniţiale:

- creşte temperatura locală cu minim 3-4 grade Celsius,

- creşte elasticitatea elementelor contractile datorită creşterii temperaturii,

- creşte vascozitatea internă datorită acumulărilor reziduale consecutiv contracţiilor,

- creşte aciditatea locală/internă datorita prezenţei acidului lactic,

- fenomenele electrice iniţiale sunt perturbate creeând fenomene ionice şi electromagnetice,

- în plus de acestea, fără a acţiona direct şi intern, trebuie să ţinem seama şi de fenomenul de frînare impus de musculatura antagonistă.

     Aceasta este o parte din tabloul multidimensional al muşchiului implicat în contracţia musculară.

- Contracţia izometrică – este caracterizată de menţinerea unei tensiuni mecanice din muşchi la un nivel crescut faţă de tonusul de repaus, fie prin faptul că sarcina rezistivă este imobilă, fie că forţa netă, transmisă prin pârghii la sarcină, este egală cu aceasta.

     În cadrul acestor contracţii, lungimea muşchiului nu se schimbă, ceea ce înseamnă abandonul mişcării, asigurarea echilibrului sau a poziţiei statice. De remarcat că, deşi perechile de muşchi tonici, care asigură postura bipedă, realizează contracţii statice, ele nu sunt izometrice, deoarece nu se opun unei sarcini externe sau interne, adiţionale.

- Contracţiile izotonice - păstrează constantă tensiunea mecanică din muşchi pe toată durata scurtării lungimii muşchiului, viteza de contracţie putând urca până la valoarea maximă corespunzătoare deplasării sarcinii respective. Practic, însă, fiecare muşchi are zone ale contracţiei pentru care forţele nete corespunzătoare acestora diferă semnificativ. Astfel, majoritatea muşchilor fazici din sistemul locomotor uman au vârfuri de forţă la 2/3 din lungimea de repaus. Pe de altă parte, schimbările de formă ale pârghiilor care transmit mişcarea la sarcina din timpul contracţiei, precum şi schimbările de poziţie ale forţei rezistive în legătură cu gravitaţia, fac ca izotonia să fie, de fapt, o aproximare acceptabilă.

- Contracţiile izokinetice - există atunci când viteza este constantă pe întreg parcursul ei. Nu există mişcări ale aparatului locomotor care să se realizeze în acest mod datorită acceleraţiei din faza de demarare, dar şi numeroaselor schimbări de poziţie ale pârghiilor. Contracţiile izokinetice se pot realiza numai cu aparate complicate inventate, în special, pentru antrenamentele sportive.

- Contracţiile concentrice – unde atât viteza mişcării cât şi forţa rezistivă variază independent, fiind posibile nenumărate reguli empirice de legătură între ele. Se poate considera că, practic, aproape toate mişcările de locomoţie şi cele naturale ale omului sunt auxotone.

- Supracontracţiile sau mişcările cu viteză supramaximală – sunt realizate atunci când sarcina de deplasat (greutatea proprie, cea de deplasat,etc.) este "descărcată”. Muşchii locomotori, în acest caz, sunt ajutaţi din exterior de forţe sinergice, realizând contracţii cu viteze supramaximale. Forţa externă care ajută mişcarea are aceiaşi direcţie, dar alt sens decât una rezistivă normală. Tot sportul este cel care beneficiază de acest aspect.    Evidenţiem aici alergarea la vale sau diferitele mecanisme ajutătoare special create pentru a realiza o "sarcină negativă”.

- Contracţii excentrice (de cedare) cu suprasarcină – în care muşchiul nu se scurtează ci se alungeşte forţat de o suprasarcină rezistivă. Ele sunt limitate ca amplitudine, de sistemul de cartilagii şi modurile de articulare osoasă, dar şi de tensiunea din muşchii antagonişti.

     Oricum, la limita întinderii musculare, mişcările excentrice produc traumatisme şi durere.

     Din datele literaturii de specialitate rezultă că întinderile, care prezintă un risc acceptabil de accidente, nu trebuie să depăşească 15-20 % din lungimea maximă în condiţii normale. În cazul pseudo-contracţiilor care încep dintr-o poziţie deja scurtată a muşchiului, riscul acceptabil este exprimat în suprasarcina, de exemplu 10-15% din greutatea maximă care poate fi menţinută în contracţie izometrică.

      Mişcările excentrice, dincolo de zona normală şi naturală a parametrilor, sunt folosite cu un deosebit succes în metodica antrenamentelor sportive, fiind foarte eficiente în dezvoltarea forţei explozive, vitezei de deplasare, detentei,etc.

     O mare problemă a metodologilor din lumea fotbalului (și nu numai) este rata mare a accidentărilor ce scade mult din eficienţa şi, mai ales, încrederea în această modalitate de pregătire. Literatura de specialitate prezintă o serie de măsuri de siguranţă cum ar fi: dispozitivele de limitare a curselor şi a traiectoriilor greutăţilor rezistive.

     Reprezentând un aspect foarte important faţă de nevoile fotbalului de performanță, vom realiza o detaliată explicare a parametrilor ce caracterizează acest tip de contracţie musculară.

     Conform cu mecanica musculară, în cadrul acestei contracţii, viteza are semnul negativ, adică mişcarea are sens invers celei de scurtare. Caracteristica relaţiei dintre forţa rezistivă şi viteza contracţiei nu mai păstrează alura de hiperbolă echilateră, ea având tendinţa de limitare, de aplatizare. Această tendinţă este dată de rezistenţa ţesutului biologic implicat în mişcare, limita de rezistenţă a ţesutului fiind greu predictibilă atunci când suprasarcina depăşeşte un anumit procentaj din sarcina maximă suportată de o contracţie izometrică.

     De remarcat, că şi acest procentaj este supus variaţiei dată de gradul de pregătire specifică, specializarea, dar şi caracteristicilor native ale individului.

     Streching-ul dinamic, ar putea fi asimilat, la anumiţi parametri, cu o contracţie excentrică tip pe grupa musculară antagonistă iar folosirea lui în combinaţie cu contracţiile izometrice aduce bune beneficii metodologice în pregătire.

       Pe baza criteriilor morfo-funcționale ce au dus la împărțirea prezentată mai sus (ea poate fi amplu detaliată în cartea Biomecanică Teoretică a reputatului specialist în biomecanică Adrian Gagea) , dar și datorită rezultatelor unor studii și cercetări știiințifice de top, vom aborda căile metodologice și exercițiile cele mai eficace în dezvoltarea forței simple dar și în asociere cu alte calități motrice. Sigur vom avea în vedere specificitatea fotbalului în ceea ce privește modul de abordare.


Url not found