Home   |   Harta site   |   Contact
Te afli la: Home / K-TEST TOTAL / LIMBA ROMANA. Partea I. Despre K'TEST-TOTAL...

LIMBA ROMANA. Partea I. Despre K'TEST-TOTAL (laboratorul din teren).

                                                                K'TEST-TOTAL
                                                                                                                           de Ionel
Colonel
                                                                Cât de departe putem împinge limitele testelor de
                                                   laborator,
cât de mult constrâng ele pe terenul de fotbal?

K'TEST-TOTAL (Laboratorul din teren). Context ştiinţific şi metodologic

     Liderul metodelor de măsurare a capacităţii de efort este determinarea consumului maxim de O2 pe care organismul îl realizează în cadrul unui efort. Fidelitatea, obiectivitatea datelor și ecoul avut în planul fiziologiei efortului sunt de netăgădiut. Cifrele obţinute, deja au devenit un reper important în pregătirea jucătorilor multor echipe, având în vedere cât de utilizată este această metodă pe plan internaţional. Rezultatele sunt încadrate în scale valorice care dau verdicte referitor la potenţialul fizic al jucătorului privind atât pregătirea cât şi premisele fizice pentru joc. Însoţită de monitorizarea activităţii cardiace şi de măsurarea nivelului acidului lactic sanguin, acumulat intra-efort şi post-efort (precum şi alte determinări biochimice), determinarea VO2 max., realizează un amplu profil fiziologic al jucătorului. Cu rezervele de rigoare ce vor fi amplu analizate mai departe.

     Corelat cu această metodă, au apărut nenumărate teste, de laborator şi de teren, ce pretind că asigură o compatibilitate de 92, chiar 97%, cu rezultatele obţinute la testul normal de măsurare a VO2 maxim. Asta, deoarece aparatura necesară măsurării consumului de VO2 este costisitoare

     Pentru a completa introducerea, este foarte important să reamintim că determinarea consumului maxim de O2 se realizează eminamente prin măsurători realizate de-a lungul creşterii intensităţii alergării liniare.

     Paradoxal, o foarte sumară descriere a rezultatelor obţinute de sisteme de monitorizare a partidelor ca: Amisco, ProZone, Digital Soccer, SICS, Human Performance Lab, MAPEI Sport, etc., relevă date de care orice management de cercetare ştiinţifică ar fi surprins privind metodologia actuală de determinare a capacităţii de efort. Conglomeratul de date obținut contrariază: prin diferența privind ponderea mică pe care alergarea liniară o are (la intensitatea efectuării testului),

   : prin specificul biomecanic, total diferit de alergarea liniară, unde se cheltuie cea mai mare parte a energiei pentru efectuarea lucrului mecanic,

   : prin diferența enormă dintre consumul neuromuscular (minor) cerut de alergarea liniară și cel cerut de restul structurilor motrice specifice jocului de fotbal.

     Să enumerăm numai câteva din acţiunile motrice ale unui jucător pe timpul unei partide de aproximativ 90 minute.

     Cu voia dumneavoastră, trebuie acceptat, datorită posturilor din teren, cele două limite, superioară și inferioară, deci:

1. - 15-30 dueluri pentru minge, la sol şi în aer precedate şi urmate de diferite gesturi motrice executate cu diferite intensităţi;

2. - efecturea unui mare număr de plecări (la diferite intensități) în alergare cu parcurgerea unei anumite distanţe (40-55 la viteza de 17-21 km/h; 13-25 la viteza de 21-24 km/h; 15-20 la viteză de peste 24 km/h);

3. - de asemenea, decelerări în forţă de la o viteză ridicată, urmate de alte mișcări (inclusiv alergare) de diverse intensități: 5-20;

4. - alte decelerări, la intensităţi mai mici, urmate de mișcări efectuate la intensități mai mici: 10-40;

5. - 30-75 pase din diferite poziţii corporale, precedate şi urmate de diferite gesturi motrice, de diferite intensităţi;

6. - 15-40 schimbări de direcţie (la unghi mai mare de 90˚) la diferite viteze de deplasare;

7. - luptă corp la corp pentru câştigarea întâietăţii poziţiei sau la minge, în joc sau înaintea execuţiei fazelor fixe, 10-25;

8. - combinarea diferitelor tipuri de alergare: cu faţa, cu spatele, laterală, de tatonare, etc., 15-30.

9. - la toate acestea se mai pot adăuga: multiple deplasări ale centrului de greutate în afara ariei sale de proiecţie, datorate intenţiei de a participa la o anumită acţiune, dar eşuată rapid; nenumăratele gesturi motrice necesare controlului şi conducerii mingii; momentele de tensiune dinaintea fazelor fixe (cornere, lovituri libere) când jucătorii fac tot felul de mişcări pe loc înainte de a pleca în sprint spre a se întâlni cu mingea, cu adversarul sau a face paravan; etc.

*** Ne-am limitat doar să le enumerăm sub formă terminologică fără a evidenţia substratul morfo-fiziologic ca: amploarea recrutării Unitatilor Motorii, coordonarea intra- şi inter-musculară, viteza de lucru în alternarea contracţiilor musculaturii agoniste-antagoniste, fenomenele neuro-musculare, vârfuri de contracţie excentrică şi concentrică, amplitudinea la care lucrează pârghiile, etc. E adevărat, sunt fenomene prezente şi în cadrul alergării ciclice-liniare dar oare, la ce raporturi de intensitate şi amplitudine ne referim în aceste două cazuri?

     Metaforic, putem spune că monitorizările specializate evidențiate mai sus, relevă un tablou foarte amplu, a cărui acuarelă abundă de enorm de multe gesturi şi mişcări, având o mare diversitate și complexitate motrică, iar partea de liniaritate-monotonie există (ca un simplu fundal pal), dar într-un procentaj prea mic faţă de importanţa acordată pănă acum. Ea nu se justifică.

     Astfel, ne întrebăm: în ce mod putem quantifica şi ierarhiza aspectele motrice şi fiziologice enumerate mai sus, într-un singur tot, astfel încât:

· să existe un raport direct între rezultatul obţinut la test şi parametrii evoluţiei din teren,

· rezultatul obţinut să evidenţieze clar nivelurile de adaptare momentană la efortul specific al fiecărei calităţi motrice, mai ales în forma ei complexă sau asociată (de exemplu: nu viteză liniară, ci viteză de accelerare- decelerare plus încă ceva , ca de exemplu o schimbare de direcție sau o săritură),

· corelaţiile dintre rezultatele parţiale extrase să poată evidenţia clar eventualele carenţe de pregătire pe ţinte fiziologice,

· pe baza tabloului particularităţilor individuale să releve posibile limite unde rata progresului ar fi mult prea mică în raport cu lucrul ce urmează a fi efectuat,

· şi nu în ultimul rând, să asigure compatibilitate cu date similare în cadrul unui sistem unitar, naţional (ca specific) şi chiar internaţional pe baza universalităţii parametrilor morfo-fiziologici.