Hyperbaric Oxygen Therapy
Fără a avea pretenția unui studiu de rigurozitate științifică consacrată, materialul ce îl propun încearcă să aducă un mic aport la zestrea de informații specifice.
Înainte de a prezenta datele extrase, vă propun o scurtă enumerare a efectelor fiziologice de care organismul beneficiază în urma unei ședințe de 60-70 de minute în camerele presurizate de terapie cu oxigen:
- mărește aportul (concentrația) de O2 în zonele unde este nevoie: vătămări, stress metabolic, răni, etc.
- reduce presiunile /tensiunile neuro-musculare prin acțiune directă asupra terminațiilor nervoase (deci, și o creștere a pragului de durere)
- accelerează procesele de reparare structurală după leziuni (în primul rând musculare)
- ridică nivelul de lucru a sistemului imunitar
- amplifică mult metabolizarea lactatului sanguin și a reziduurilor consecutive efortului
- ridică mult ștacheta stress-ului de efort
- alți specialiști și laboratoare specializate mai adaugă: creșterea concentrării mentale, atenției, coordonării, echilibrului, dorinței de luptă,etc.
Fiecare din aceste efecte constatate duc la o ramificare de alte efecte ce se propagă benefic în organism.
Observațiile personale înregistrate de-a lungul a 13 luni calendaristice (un sezon competițional, cu 59 partide jucate în 9 luni; plus turul de campionat, 27 partide în mai puțin de 4 luni) relevă aspecte deosebite. Numărul de sesiuni HBOT fiind de 17 în sezonul trecut și de 6 până acum, programarea lor fiind în funcție de obiectivele clubului coroborate cu cele fiziologice.
În consecință, sesiunile de HBOT au fost dispuse fie imediat după jocuri de mare angajament, fie în seara de dinaintea meciului oficial important. Întra-devăr, sesiunea de HBOT are și EFECTE DE „ÎNCĂRCARE”, mai ales când, imediat după, urmează somn (scăderea activității circulatorii sanguine, a metabolismului energetic, etc.).
Deoarece este interzis a intra în camera HBOT cu aparatură electronică (Polar, în acest caz) am monitorizat frecvența cardiacă la intrare și ieșire după 60-70 minute de HBOT.
- După meci, în urma HBOT, (la cei 12 jucători câți intră în cameră), frecvența cardiacă a scăzut cu o medie de 25 b/min. (maxima fiind de 31, iar minima fiind 19). În acest caz am încercat și o monitorizare a nivelului acidului lactic, dar timpul îndelungat al unei ședințe de 60-70 de minute, a făcut ca rezultatele să nu mai fie reprezentative ca metodă.
- În seara de dinainte de meci, după antrenament, în urma HBOT, frecvența cardiacă a scăzut cu o medie de 14 b/min. (maxima fiind 21, iar minima 11). De remarcat că, la câțiva jucători, acestă scădere a dus valoarea frecvenței pulsului sub nivelul celei obținute (bazal) în clinostatism imediat după trezirea din somn, fapt ce relevă efectul extraordinar de „încărcare” al HBOT.
Aceste modificări cardio-vasculare, clar induse (rapid) de ședința HBOT, relevă un efect masiv asupra substratului fiziologic de efort al jucătorului de fotbal.
Cred că nu mai este nevoie să analizăm pârghiile prin care aceste sisteme morfo-fiziologice ajung la valorile prezentate.
Literatura de specialitate prezintă multiple exemple de sportivi care folosesc HBOT atât varianta de grup (10-12 locuri), cât și pe cea individuală (portabilă, cu dificultățile de transport asumate, ca preț). Atleți, înotători (Phelps, îndeosebi), cicliști, etc., dar și echipe de top din fotbal, hochei, baschet (SUA, îndeosebi), etc. folosesc HBOT. Atât pentru metabolismul energetic cât și pentru acelerarea recuperării după accidentări.
Dacă, în efortul de a extrage mai multe informații specifice din literatura de specialitate, sigur nu găsiți decât prezentarea generală de la începutul materialului, tot din acumulările mele, în afară de monitorizările de puls, mai vă prezint și un alt aspect deosebit. Un număr mai mare de 2 ședințe HBOT pe saptămână (de fapt, o distanță mai mică de 3 zile între ele) induc un mare risc de leziuni musculare în momentele de efort maximal și exploziv (deci, de scurtă durată). Acestea se pot produce la începutul antrenamentului/jocului sau pe parcurs. Clar, etiologia acestor leziuni nu este epuizarea substratului energetic muscular, ci ceva legat de integritatea proteinelor contractile a miofibrilelor, a coordonării intramusculare, a propagării comenzii nervoase sau a feedbak-ului proprioceptiv.
Deci, iată că un fenomen ajutător indus artificial impune niște limite de folosire, ca niște semnale de alarmă: nu doar completarea energiei din mușchi este suficientă ci și refacerea naturală a celorlalte componente. Bineînțeles, și asta este dependentă de nivelul de implicare a organismului la meciul precedent (100% sau mai puțin).