Home   |   Harta site   |   Contact
Te afli la: Home / Fitness training / FORTA SI REZISTENTA IN ACELASI ANTRENAMENT = ...

FORTA SI REZISTENTA IN ACELASI ANTRENAMENT = CAPCANA

ANTRENAREA REZISTENȚEI ȘI FORȚEI ÎN CADRUL ACELEIAȘI SESIUNI DE PREGÃTIRE ÎN FOTBALUL DE PERFORMANȚÃ Argumente în a nu mai perpetua o practicã nefolositoare, dãunatoare. Din respect științific pentru exactitatea/obiectivitatea profesionalã a acestei secțiuni, trebuie sã precizãm cã articolul are în vedere asocierea celor douã calitãți motrice numai la anumiți parametri de intensitate, volum, duratã și complexitate (per total = duritate sau dificultate a ședinței de pregãtire). Particularizînd, având în vedere cã articolul este destinat profesioniștilor din fotbal, sã spunem doar atât: este un antrenament vizând trenul inferior ce dureazã minim 60 minute, consumul energetic se duce dincolo de 600 kcalorii, numãrul de repetãri, încãrcãtura și dificultatea exercițiilor sunt de la un nivel optim spre maximal pentru a viza dezvoltarea individualizatã a celor douã calitãți motrice: forța și rezistența. Nu forțã în regim de rezistențã sau invers. Sunt precizãri necesare pentru ca demersul științific sã fie cel dorit, nu un amalgam difuz din care fiecare extrage ce îi convine și își dã (astfel) dreptate, cum sunt prea multe cazuri în fotbalul românesc (și nu numai). Deci, fie cã se lucreazã maximal, cu propria încãrcãtura corporalã, în regim pliometric, în salã sau pe teren, etc.; ne referim la forța efectuatã la începutul antrenamentului (ne este greu sã credem cã mai existã cineva în fotbalul modern care lucreazã forța dupã rezistențã), dupã care urmeazã o componentã de dezvoltarea rezistenței. Cardio, cum i se mai spune. O succesiune de exerciții ce duc frecvența cardiacã la un nivel pe care preparatorul fizic/antrenorul îl considerã bun pentru atingerea adaptãrilor specifice apartului cardio-vascular și respirator. Nu în regim mixt-lactacid (peste 4-5 Mmoli), lactacid sau anaerob. Chiar dacã pare excesiv de strict delimitat, profesioniștii din fotbal știu cã un astfel de antrenament poate fi desfãșurat în diferite moduri abordând o gamã largã de exerciții specifice/nespecifice fotbalului. Acum cã mangementul ședinței de antrenament a fost structurat sã abordãm partea științificã a articolului (rațiunea de a fi subiectului). Sportul și fotbalul beneficiazã de nenumãrate studii științifice care vizeazã adaptãrile induse de lucrul de forțã la nivelul musculaturii trenului inferior dar și de lucrul de cardio la nivelul sistemului cardio-vascular și respirator. Esența acestor studii este cã ele evidențiazã un anumit optim (minimal/maximal) de lucru necesar atât pentru realizarea modificãrilor adaptative cât și (mare atenție aici) pentru menținerea nivelului ridicat al celor deja prezente. Pentru fiecare în parte: forțã și rezistențã. Capcana în care s-a cãzut (poate și din lipsa unui fundament științific, dar asta nu exclude culpa celui ce s-a aventurat sã asocieze aiurea cele douã) a fost ignorarea acestui optim de lucru. Fiziologia efortului nu prea se înclinã în fața logicii. Adicã: într-un antrenament asociez forța cu rezistența și (uraa!!!) le-am dezvoltat pe amândouã. Greșit. Peste toate acestea, ultimele cercetãrii științifice demoleazã efectiv orice încercare de a menține aceastã asociere. Chiar și în situația în care atingi, separat acel optim individual al jucãtorului atât pentru forțã cât și pentru rezistențã (pentru cine se aventureazã sã facã asta în o singurã sesiune de antrenament), asocierea celor douã nu este, sub nici o formã, cumulativã. În cadrul anumitor zone fiziologice (mușchi sau procese biochimice) de adaptare la efort se produce un efect de interferențã negativã. Și iatã, în sfârșit, am ajuns la miezul științific al articolului. Așadar, asupra substratului morfo-funcțional al dezvoltãrii forței (care cuprinde 2 componente esențiale, cea muscularã și cea nervoasã) se acționeazã prin tot felul de exerciții specifice în cadrul antrenamentului. Precizare, exerciții alese corect biomecanic. La nivel miofibrilar (celula muscularã), sunt declanșate toate mecanismele genetice de activare anabolicã, de sintezã a noi proteine contractile (pistoanele mușchiului). De asemenea, sunt stimulate maximal procesele de constituire a componenților biochimici și enzimatici necesari pentru creșterea capacitãții miofibrilei de a-și spori rezervele de energie; acele substanțe (implicit mecanisme chimice) prin intermediul cãrora se stocheazã energie (știut fiind cã miofibrila antrenatului poate lucra maximal pânã la 7- 9 sec. cu propria energie, fațã de 3- 4 sec. la neantrenat). Toate cele prezentate mai sus se desfãșoarã sub forma unui uriaș amalgam de elemente incluse într-o strictã succesiune de procese atent dirijate multihormonal (testosteron, STH,etc.). Da, exercițiile de forțã (efectul avut asupra mușchiului) declanșeazã o activare hormonalã iar prin asta (folosind cocktail-ul hormonal) mușchiul se întãrește, crescând forța nu masa în exces. Iar din tipologia contracțiilor musculare, contracția excentricã are un rol deosebit. Dacã fibra muscularã albã, dispune genetic de multe atribute specifice lucrului de forțã, fibrele intermediare intrã într-un amplu proces de modelare morfo-fiziologicã în urma antrenamentului de forțã, absorbind cu lãcomie toate caracteristicile proceselor menționate anterior. Este un fapt deosebit ce permite reparea unor carențe native (de forțã) ale unor jucãtori. Pe lângã modificãrile biochimice, evidențiate mai sus sã remarcãm și o modificare mecanicã. La nivel muscular se întãresc structural membranele (perimisum și endomisium) cãpãtând o rezistențã mai mare la tracțiune. Și cât de importantã devine aceastã proprietate în situațiile când miofibrilele și capilarele musculare sunt pline de acid lactic (deci un mediu intern vâscos) iar jucãtorul realizeazã o contracție excentricã violentã (de obicei o frânare). Acumularea elasticã de forțã din acele momente protejeazã mușchiul de leziune. Din punct de vedere nervos trebuie scos în evidențã un singur fapt, de importanțã capitalã: la nivelul coordonãrii intramusculare se produce o intrare orchestratã în acțiune a Unitãților Motorii (mãnunchiuri de fibre musculare deservite de un singur neuron, ce capãtã în timp noi caracteristici funcționale). Adicã, la efectuarea mișcãrii (chiar si de intensitate mai micã) vor lua parte numai zonele mușchiului strict necesare. Eficiențã maximã. Iar la intensitãți foarte mari fiecare zonã va da maxim, eficient și economic (asta, și dupã o reorientare a penajului muscular=unghiul sub care sunt dispuse fibrele mușchiului fațã de acțiunea sarcinii de învins). Este ca o participare, în timp, a mușchiului, la un proces de învãțare. Concluzia( metaforic), miofibrila s-a adaptat iar neuronal a învãțat. Și acționeazã împreunã. Ce face lucrul de rezistențã? Mai întâi sã precizãm cã lucrul de rezistențã înseamnã o implicare de pânã la 65% (în procent variabil) din suprafața de secțiune transversalã începând cu tendonul proximal și pânã la cel distal și maxim 50% din capacitatea contractilã maximalã a unui mușchi pe mișcarea respectivã. Tradus, înseamnã cã zone ale aceluiași mușchi (mai multe U.M.) lucreazã poate la 65% fațã de 20% cât sunt întrebuințate zone aflate mult în afara parametrilor de solicitare mecanicã. În acest caz, la nivel miofibrilar, sunt excitate genele pentru lizã muscularã. De fapt, un fel de stand-by, ce ar urma sã se declanșeze când capacitatea de a livra pur energie aerobã este depãșitã. Numeroase alte mecanisme (creșterea atroginei cu 21% iar MuRF mRNA cu 53%) au fost evidențiate prin prelevarea de biopsii musculare, iar prezența lor în mușchi este menținutã mai mult timp dupã terminarea efortului. Deci, nici nu se mai pune în discuție o menținere/fixare a efectelor lucrului de forțã în timp. Totodatã, lucrul de rezistențã determinã o amplificare a mitocondriilor (uzinele energetice din miofibrilã), o creștere a concentrației de enzime oxidative și o sporire a mecanismelor de transport dinãuntru în afarã și invers. Ca și în cazul forței (referitor la fibrele albe), fibrele roșii au deja bine dezvoltate aceste atribute funcționale. Fibrele intermediare sunt mult mai supuse modelãrii în acest caz decât în cazul forței. Deci, și aici atenuarea efectului este pregnantã. Pe plan nervos, intramuscular, lucrul de rezistențã, exclude parțial (din economicitate) activitatea neuronilor ale cãror zone de inervație motorie nu sunt folosite, ceea ce duce în timp la o plafonare funcționalã. Calul învãțat cu trapul, greu o va lua la galop și, chiar și în acest caz, foarte greu va ține pasul. Argumentele prezentate susțin clar excluderea completã a asocierii celor douã în cadrul unei sesiuni de antrenament. Mușchiul, sistemul nervos sunt simple componente biologice lipsite de personalitate, dispuse la adaptare, cooperare în vederea dezvoltãrii prin antrenament. Dar, dacã stimulul folosit atât prin succesiune cât și prin modul cum este atribuit, bulverseazã procesele biochimice de rãspuns, atunci nu mai este vina mușchiului, nervului cã efectul nu este cel scontat. Am încercat sã subliniez doar aspectele mai cunoscute ale fiziologiei sportive fãrã a enumera toate aspectele analizelor de laborator care nu ar fi dat un plus mai mare de veridicitate științificã articolului pentru profesioniștii din fotbal. Urmeazã ca, într-un alt articol, sã descoperim și modul cum influențeazã negativ asocierea celor douã dar și riscurile unor alte asocieri.
Url not found