Home   |   Harta site   |   Contact
Te afli la: Home / Sport stiinta / Din ciclul, CAD MITURI (I): ELETROSTIMULA...

Din ciclul, CAD MITURI (I): ELETROSTIMULAȚIA, folosită în dezvoltarea forței, armă cu două tăișuri.

Din ciclul: Cad mituri(I)

ELETROSTIMULAȚIA, folosită în dezvoltarea forței fotbaliștilor, armă cu două tăișuri.

    Orice parte a unei mişcări propriu-zise reprezintă o opunere de rezistență și viteză, cum, dealtfel, orice mişcare se repetă de mai multe ori pentru a creşte în valorile sale (amplitudine, putere, viteză, precizie, corectitudine).

    Obținerea acestui efect se datorează creşterii parametrilor funcţiilor locale, la nivel:

- muscular, reprezentat de aspecte morfologice precum mărirea stocului de fibre albe, roșii sau intermediare, tendoanele sunt consolidate, crește elasticitatea, dar și de aspecte funcționale precum sunt mecanismele aerobe, anaerobe, etc .

- nervos, produce următoarele efecte: de la declanșarea impulsurilor nervoase, din aria motorie corticală (creier-dirijorul), și până la muşchi (efectorul) se consolidează calea de transmitere prin creşterea numărului de sinapse dintre neuroni. Asta înseamnă, transferul unei cantități mai mari de mediatori chimici, deci, rezultă că un stimul nervos este, de fapt, mai puternic electro-nervos. Astfel, intensitatea crescută la nivel neuro-muscular creşte diametrul de secțiune a axonului (inclusiv vezicile cu acetilcolină, aflate la capătul neuronului, se îndesesc și cresc în capacitatea lor de stocare), sarcolema (membrana) fibrei musculare se îngroașă. Acest efect se propagă mai departe la nivelul unităților motorii. Deci, în cele din urmă, trebuie să înțelegem că, impulsul nervos transmis de creier se amplifică până la muşchi, cu creşterea puterii musculare.

    Este în creştere, de asemenea, răspunsul motor, rata de reacţie, repetiţie, amplitudine, intensitate, etc.

    Toate mişcările naturale repetate de multe ori într-un cadru organizat, cum este antrenamentul, determină, la nivelul tuturor muşchilor, producerea unor schimbări și modificări adaptative după cum s-a menționat anterior, dar pe specificul disciplinei respective.

    Am prezentat pe scurt ce se întâmplă cu corpul (mușchiul) uman supus unei pregătiri specifice/speciale.
   Dar ce se întâmplă atunci când se utilizează electrostimulația, mărirea artificială a puterii doar la unul sau doi mușchi (cei mai puternici) din acea zonă?

    Răspunsul motor al mușchiului/mușchilor respectivi va fi mai bun în comparaţie cu cel al altor muschi (ne-electrostimulați). Cu toate acestea, vor fi reacții neuro-motorii disproporţionate.

   Repetarea de mai multe ori a electrostimulației duce, luând în considerare faptul că analizatorul kinestezic are la bază mecanismul de feed-back, la afectarea încrederii jucătorului în capacitatea sa de a face mișcări fine în condiţii de criză spaţio-temporală.
Adică, impulsul venit din zona de verificare (propriocepția) musculară informează creierul că, datorită unor factori locali (de reacţie disproporţionată a mușchilor electrostimulați), nu este exact ceea ce ar trebui să simtă când se face un dribling, ori se execută o pasă. De multe ori jucătorul nu observă/realizează că acest lucru din zona percepțiilor și ajustărilor rapide nu funcţionează corect şi de aici apar foarte multe greşeli ale tehnicii individuale.

    La vremea respectivă s-au dat multe exemple dintre jucătorii germani și italieni. Multe studii l-au vizat pe A. Del Piero care a devenit capabil de a face un dribling cu mai mult forță și viteză decât înainte, în timpul meciurilor jucate în Serie A, dar cu o fineţe clar redusă.

    Ce se întâmplă după mai multe ședințe de electrostimulație?

   Tendoanele, acolo unde sunt fixați mereu electrozii devin (cu repetarea operaţiunii) tot mai mult lipsiți de elasticitate din cauza efectului (mecanismului de acționare) electrostimulației. Adică pe ceea ce mizează electrostimulația ca mecanism fiziologic: întinderea excesivă a fusurilor neuro-musculare, care traversează întreaga lungime a miofibrilei până la tendon, întindere declanșată din stimulul transmis de electrozii aplicați. Se produce contracția izometrică. Pierderea elasticității tendonului este efectul ruperii în două părți a lanțului nervos: pe de o parte avem neuronii ce vin de la creier plus motoneuronul de contact cu mușchiul iar, pe de altă parte, avem discul motor în sine cu fusurile neuro-musculare și organele tendinoase Golgi .

    Ca să se compenseze aceste mecanisme ce afectează elasticitatea, a apela la exerciții de stretching nu este o soluție deoarece el are un alt rol/efect la nivel neuro-muscular.
    Cu trecerea timpului (după 33-35 de ani şi, în special, după ce jucătorul renunţă la activitatea sportivă) degradarea efectelor începe la capetele axului tendinos (fapt oarecum normal chiar și pentru ceilalți mușchi) și se face în mod similar, în mod disproporţionat, depinzând de muşchii implicați. Procesul este ireversibil şi predominant după 37- 40 de ani ca efect al catabolismului specific vârstei.

    Dacă cele prezentate anterior reprezintă tabloul fiziologic, trebuie să evidențiem și o latură importantă ce ține de metodologia de pregătire. Jucătorul implicat într-un program strict de întărire musculară este supus unor fenomene de oboseală nespecifice până la momentul respectiv. Participarea sa la restul antrenamentelor este efectivă și la parametrii normali, împreună cu toți jucătorii, la latitudinea nevoilor cerute de antrenorul principal, conform cerințelor jocului. Nu de puține ori s-a întâmplat ca jucătorul/jucătorii implicați în astfel de programe să sufere accidentări. Electrostimulația implică risc la nivel muscular ca leziuni, contracturi, miozite, etc. dar și la nivel articular (entorse, luxații) printr-un control proprioceptiv deficitar al mușchilor ce deservesc o anumită pârghie sau un lanț de pârghii. O accidentare ar împiedica jucătorul să se antreneze normal. Deci ce s-ar câștiga pe o parte este posibil să se piardă pe cealaltă. Nu neapărat cu siguranță se întâmplă asta, dar există un factor de risc.

     În același timp nu trebuie să ocolit aportul extraordinar pe care această metodă îl aduce la recuperarea postraumatică în nenumărat de multe cazuri și situații cu care medicina și kinetoterapia se confruntă. În acest caz nu se mai poate vorbi de alternative mai bune, electrostimulația este de neînlocuit. Dar, aici, este alt domeniu, altă categorie decât cea a dezvoltării forței și va fi tratată diferențiat.

Url not found